For my friends

Buna seara prieteni. Sper ca acest post va fi ceva diferit, fata de “frumosul” oras La Paz pe care vi l-am aratat in postul anterior. Oricum am sa va las pe voi sa decideti daca o excursie de 3 zile  la peste 4000 de metri a meritat. Plus 2 nopti in autocar, pentru a ajunge in Uyuni din La Paz si de a pleca de acolo spre Potosi. Sper ca pozele vor spune totul, cu toate ca, realizez ca nu arata nici pe jumatate ceea ce ochiul liber poate cuprinde pe viu.

Sa incepem totusi cu minunata calatorie de 10 ore cu autobuzul din La Paz spre Uyuni, orasul de unde incepea aventura.  Stiu ca 10 ore in autobuz par pentru noi romanii ceva destul de mult dar nu e chiar asa. Cu scaune foarte confortabile, caldura si mancare, plus ca deplasarea sa facut noaptea, au facut din acest cosmar sa zicem un cosmar mult mai placut decat arata la prima vedere.

Ajungand insa in Uyuni totul s-a schimbat. Cu o altitudine de aproape 3900 de metri si cu o clima foarte uscata, Uyuni  este fratilor……dracul gol…….un frig de zici ca o sa mori in secunda urmatoare daca nu gasesti un loc in care sa te adapostesti. A trebuit sa asteptam cam 2 ore jumatate pana sa inceapa excursia si din fericire nu am asteptat in frig ci intr-o cafenea unde am luat si un mic dejun foarte gustos. Despre oras nu am multe sa spun….un jaf….care am impresia ca traieste doar din turism si din sare. O sa vedeti doar 2-3 poze din oras pentru canu m-am chinuit prea mult sa-mi scot mainile din buzunare pentru nimic.

Bun, sa trecem la excursia propriu-zisa. Am fost 6 persoane care am cumparat excusia de la aceeasi agentie de turism si bineinteles ne-am petrecut cele 3 zile impreuna. Mijocul de transport a fost un jeep de 7 locuri cu care cred ca am facut 1000 de kilometri in cele 3 zile. Dragii mei colegi pentru 3 zile au fost: Reto, elvetianul despre care v-am zis ca avem aceasi ruta pentru cateva zile, yo, fanel babanu, un cuplu de varsta mea din Noua Zeelanda si sa vedeti belea…..un cuplu la vreo 45-50 de ani din………Israel :))))). Nu vreau sa fiu tigan pentru ca oamenii in general au fost foarte draguti dar frate…..tot evrei. Targuindu-se la tot pasul, fiind nemultumiti de conditii, s-au crezut inselati de agentie si multe multe altele pe care mi-ar lua mult timp sa le povestesc. Cert e ca am ras cu Reto 3 zile de am murit.

Acestea fiind spuse, am sa incep sa povestesc despre prima zi. Zi ce a constat in vizitarea urmatoarelor nebunii: cimitirul de trenuri, desertul de sare, hotelul de sare si insula pescarilor. imitirul de trenuri face parte din patrimoniul cultural al Boliviei. Este exact ce va spune si numele, un cimitir de trenuri foarte vechi. O imagine placuta si chiar un loc plin de incarcart de istorie….cine stie cate au vazut trenurile acelea incepand de acum  aproximativ 100 de ani…….

Apoi am pornit spre desert si da, aici chiar a fost spectacular. Este greu sa realizezi ca albul infinit ce domneste in aceste locuri este sare si nu zapada. Desertul este cel mai mare din lume si se intinde pe o suprafata de 12000 de kilometri. Tot ce vezi este doar……alb :)) Este intradevar ceva unic atat in lume cat si pentru mine care era prima data cand vedeam un desert de sare. Am vizitat si un hotel de sare care sincer sa fiu nu a fost cine stie ce….sa-i spunem casa de sare…o sa vedeti poze. Apoi a urmat ceva incredibil de frumos. O “insula” in mijlocul desertului, o insula ce gazduieste multi multi cactusi gigant 🙂 Intradevar o imagine superba, mai ales daca urci in varful acestei insule. Privelistea iti cam ia respiratia. Dupa toate astea ne-am indreptat spre locul unde ne petreceam prima noapte….spre hotelul de sare…..altul…. Am ajuns in mijlocul pustietatii, langa un sat pricajit cam pe la 3900 de metri si fratilor, daca mai devreme hotelul de sare l-am denumit casuta de sare, pe acesta nu prea stiu cum sa-l denumesc :)) Dragut nu spun nu, dar mititel si cel mai important lucru…fara incalzire la 3900 de metri……uffff…..nu pot sa va spun ce frig a fost seara acolo…..Din fericire am inchiriat in Uyuni un sac de dormit si noaptea a trecut destul de linistit, fara prea multe incidente neplacute 😛

 A doua zi  am “vizitat” un vulcan activ, 3 lagune dintre care celebra Laguna Colorada si faimosul Arbore de Piatra. Ca sa nu mai lungesc prea mult povestirea pentru ca am observat ca ma cam lungesc, am sa va spun ca si ziua aceasta a fost foarte intesanta  lucrurile pe care le-am vazut sunt chiar unice si banii cheltuiti si frigul indurat au meritat cu prisosinta. Ce ar fi de remarcat aici este numarul mare de flamingo ce traiesc la peste 4000 de metri. Este incredibil sa vezi aceste animale pe care  ti-le imaginezi alaturi de hipopotami in Africa, cu sutele in Anzi la o inaltime si un frig….demne de tinuturi lunare nu pamantene. Laguna colorada iarasi ar fi de mentionat si pentru simplu fapt ca a fost un 2007 pare-mi-se una dintre noile mununi ale lumii. Oricum sper ca pozele sa reflecte macar o bucatica din ceea ce ochii mei eu experimentat in aceasta excursie. Ca sa va spun si 2 cuvinte despre arborele de piatra; este o formatiune vulcanica, de fapt sunt mai multe, dar una dintre ele arata ca cu copac. Este un simbol al calatoriilor in Bolivia, o sa-l recunoasteti  imediat cred.

Seara din pacate nu s-a terminat la fel de bine ca precedenta pentru ca am inoptat la 4300 de metri, fara incalzire desigur si noaptea a fost un mic cosmar 🙂 Plus ca plecarea a fost undeva la 5 jumatate si nu va pot descrie frigul care l-am tras chiar si in masina pana la vreo 8 asa 😀 In ultima zi am vazut alte 2 lagune dintre care o alta laguna celebra, Laguna Verde. Din pacate si aici o sa radeti laguna verde era albastra :)))….asta din cauza lipsei vantului. Doar cand e vant puternic laguna se coloreaza in verde. Doar in prezenta vantului oxizii din apa pot si dispersati in aer si asta da culoarea verde a apei…lipsa oxizilor in apa. Apoi am trecut la gheizare si la ape termale.

Dupa toata aceasta cursa am ajuns inapoi la Uyuni pe la 5 jumatate si abia am avut timp sa luam alt autocar catre Potosi, unde eu si amicul meu urma sa ne petrecem noaptea si cateva zile. Un drum de 7 ore cu autocarul….am cam ajuns morti de oboseala pe la 1-2 noaptea.

Cam aici se incheie aventura in Salar de Uyuni prieteni. Va las sa va desfatati cu pozele si sper din tot sufletul sa va placa. Pa pa caracatitelor.

This entry was posted on Tuesday, August 25th, 2009 at 2:58 pm and is filed under Travel. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.