For my friends

Hello prieteni si scuze pentru lunga perioada de tacere dar dupa plecarea furtunoasa din cuibul acela de mucegai am fost intr-un maraton continuu si nu am mai avut timp sa mai pun povestioare si poze pe blog. Dar sunt acum aici si am sa ma apuc de treaba. Mai am de facut o alta precizare. In momentul in care va scriu aceste randuri sunt deja in Peru, in Cusco si ma pregatesc sufleteste pentru 3 zile de rafting, Machu Pitchu, Secret Valley si multe altele. Deci asteptati-va la multe poze si povestiri sper eu, frumoase.

BUUUN ….primul post din acesta noua etapa de aventuri va fi despre Death Road. N¡ci macar nu prea stiu cu ce sa incep mai intai…cu aventura care a fost extraordinara si unica pentru mine, pentru ca nu mai facusem mountain biking pana atunci…cu peisajele care au fost fara cuvinte sau cu frica pe care am experimentat-o in anumite portiuni ale drumului. Totusi m-am decis sa povestesc totul cap coada, cu speranta sa pot include aceste emoti si intamplari in povestire.

Plecarea a fost undeva la 7 30 dimineata si dupa ce ne-am oprit pentru micul dejun, undeva in jurul orei 9 si jumatate am ajuns la locul cu pricina….locul de unde incepea aventura. Personal eram putin cu frica-n san pentru ca mersul pe bicicleta a ajuns pentru mine motiv de sarbatoare si pentru ca era prima oara cand faceam mountain biking pe un drum nu chiar pentru incepatori.

 Dupa ce ne-am echipat si am dat cu bicicleta 2 – 3 ture pe acolo sa vad daca ma mai pot tine drept in sa am purces la drum. Nu exagerez dar primele 10 minute am fost terorizat. Prima portiune strabatuta este pe asfalt, pe noul drum si frati mei….prinzi o viteza de te caci pe tine de frica daca nu esti obisnuit cu asa ceva. Si cum eu nu eram….e de prisos sa mai continuu. Norocul meu a fost ca ma obisnuiesc repede cu rahatul si dupa un timp nu-l mai simt. Deci in putin timp a inceput sa-mi placa si sa-mi doresc sa prind si mai mare viteza.

           s

 Nu mint cand spun ca a fost una din cele mai adevarate senzatii pe care le-am avut pana acum. Plus ca peisajele au fost incredibile….fara cuvinte.. Nu stiu sa va spun exact cat a durat toata experienta pe asfalt pentru ca nu prea am avut timp sa ma uit la ceas :))) dar dupa ce s-a terminat a inceput ¨greul¨ Am intrat pentru jumatatea celalata a traseului pe drumul vechi, adevaratul Death Road.

Dumul este extrem de ingust…..undeva la 4 metri si neasfaltat, plin de pietris si periculos rau de tot. Privind drumul nu prea iti poti imagina cu 2 camioane venind din directii diferite puteau trece unul pe langa celalalt. Este incredibil cati oameni au murit pe acest drum doar pentru simplu fapt ca era unicul si erau prea saraci sa poata lua alte mijloace de transport. Ca sa revenim la bicicleta, drumul nu a mai fost la fel de placut si nici la fel de rapid. Trebuia sa ai foarte mare atentie sa nu iei viteza prea mare pentru ca la curbe te duceai direct, din cauza pietrisului, in garsoniera de lemn, vorba lui Vadim.

Deci pana la sfarsit a fost doar concentrare si strans de ghidon :)) si de alte parti ale corpului. Undeva pe la ora 1 am reusit sa ajungem la final,  la hotelul unde ne astepta un dus binemeritat si macare cat puteai duce. Drumul de intoarcere l-am facut in duba de suport ce ne-a insotit la dus pe tot parcursul. A fost pe drumul cel nou in totalitate.

Va spun toate astea pentru a intelege pozele….care sunt atat din timpul cursei, din timpul voiajului de intoarcere in dubita cat si fotografii facute de ghid.

Ajungand la finalul povestirii vreau sa ma repet prin a spune ca a fost una dintre cele mai misto experiente traite pana acum si ca sunt foarte fericit ca am facut-o si ca sunt inca intreg =))))))))))))

Pup pe toti si ma apuc de celalalt post…….Copacabana si Lacul Titicaca……pe curand….

This entry was posted on Sunday, September 20th, 2009 at 11:55 pm and is filed under Travel. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.